A fost anul cu cele mai multe și intense experiențe gastronomice. Am mâncat prima oară la un restaurant cu stea Michelin. Și a fost minunat. Am mâncat în locuri îndelung apreciate și aplaudate, am mâncat mâncare vândută pe stradă, mâncare din curțile oamenilor și am testat la rândul meu enorm de multe combinații. Experiențe care îmi bucură viața, dar care mă ajută și să evoluez, să fiu mai bun și mai sever în alegeri.
Însă din anul ăsta voi lua cu mine pentru multă vreme cea mai neașteptată dintre întâlnirile la care aș fi putut să mă gândesc. E întâlnirea care mi-a redefinit conceptul de mâncare savuroasă. Nu doar gustoasă. De-astea sunt multe. Gustoasă poate fi orice mâncare de la împinge tava. Gustos e micul de Obor. Pâinea caldă făcută cum trebuie e gustoasă. Eu vorbesc aici de gustul ăla care îți oprește timpul, respirația și mintea în loc.

Câteva roșii. Astea au fost. Niște banale roșii. Cu gust. Cu cel mai bun gust din câte mi-au fost date să întâlnesc. Astea m-au marcat atât de mult încât să cred din nou că în piețele din România, alea cu țărani, încă mai există speranță.

La început de noiembrie, într-o dimineață oarecare, acasă la părinții lui ciocolatăsivanilie. Slatina, oraș care acum mi-e a doua casă.

Iar într-un castron, roșiile. Coapte până dincolo de plesnire. Puțin cam trecute, neatractive, nu pocneau de sănătate, dar nici nu strigau după ajutor. Roșii de toamnă, cam nedorite, neiubite, fără glam-ul celor de august. Am luat aproape din inerție, doar cât să simt că echilibrez puțin avalanșa de proteină. Moment în care s-a lăsat ceața.

Am fost atât de vizibil afectat de momentul ăsta, încât 10 minute mai târziu, doi oameni din casa aia și-au luat șubele pe ei și au plecat la piață după roșii. N-am poze, n-am pin pe gps. Am înțeles doar că sunt de la o băbuță. Astea-s toate semnalmentele pe care le-am primit.

3 kile, doar ale mele. Le-am adus acasă, n-am făcut nimic special cu ele, le-am mâncat ca pe mere. Și pere. Uneori cu brânză. Uneori nu.

roșii cu gust - slatina

Share

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ