muppets show
Posted by muntele on February 18th, 2010
este fascinantă traiectoria unei discuţii în online. orice mică lacună în comunicare poate duce la nişte derapaje uluitoare. messenger, forumuri, ziare – mai ales comentariile de pe site-urile ziarelor! -, toate astea fac din internet un ghiwwweci care cu greu poate fi digerat de cei sensibili într-ale interacţiunii. nu poţi trăi în online mai mult de două ore pe zi fără o găleată de calmant forte. şi două de rahat cu perje.
mai jos o să citiţi o scurtă conversaţie via messenger, un exemplu de astfel de discuţie semicretinoidă în care doi oameni-prieteni încep să vorbească normal, cu calm, aparent pe aceeaşi limbă, dar care sfârşesc foarte repede prin a-şi crăpa capetele. mă rog, mai mult eu.
însă până la text (care, apropo, e cu F şi P, sorry, dar nu m-am putut abţine) am să vă zic ceva despre omul cu pricina. omologul. e pasionat de fotografie şi administrează un site de colecţie. adică ia fotografiile unor mari fotografi şi le aşează pe site-ul lui. un fel de muzeu online, dar bine organizat şi întreţinut. şi nu înainte de a cere acordul autorilor, pe care nu întotdeauna îl primeşte. site-ul e aici. mulţi dintre voi îl cunoaşteţi, e oae. sau wa ye. (deja se aude cineva mustăcind în spate.)
revenind la discuţie. totul a pornit de la un link cu fotografii despre care autorii susţin că le-ar fi făcut fără a le mai fi băgat apoi prin măcelăria fotoşopului. cu o minimă doză de scepticism, m-au bucurat sincer imaginile respective, le-am privit ca pe nişte piese rare, iar cum eu şi sunt un suflet mare, i-am dat omului-prieten linkul cu pricina. momentul era unul de calm absolut. la mine. nu aşteptam nimic la schimb, fusese mai degrabă un gest mecanic, dar cu cea mai bună intenţie. ştiţi, vi se întâmplă şi vouă, găsiţi o melodie şi simţiţi că trebuie să o daţi mai departe. cuiva căruia speraţi să-i şi placă. în cel mai bun caz aş fi putut anticipa un icon-smile ca un maximum de reacţie. aşa, de complezenţă. well, n-a fost să fie tocmai asta. dimpotrivă.
Ciprian Muntele: http://ow.ly/16zjM
Nimigean Constantin: astea-s d-alea de powerpoint de-acum 5 ani
NG: faine oricum
CM: ai vrea tu să ai aşa ceva în portofoliu
NG: deloc. intra pe internet si ai sa vezi ca-s mii de poze asa. de ce as pune in portofoliu ceva neoriginal?
CM: dă-mi şi mie adresa la internet ăsta
NG: ok. hai sa fac un exercitiu pentru tine. de exemplu: http://bit.ly/cleJST
urmează de-a lungul discuţiei mai multe astfel de exemple. le sărim. ştim doar că ele există. deşi au fost destule şi au contribuit decisiv la starea generală de dileală. de aici încolo tonul creşte progresiv, pupilele se dilată, iar spumele se bălăngăne-n găleată. fiecare literă ar trebui să fie însoţită de un semn al exclamării. fiecare cuvânt de un pumn în cap. mai mult la mine.
CM: bă. astea pe care ţi le-am dat eu sunt imagini nefotoşopate. mă rog, aşa susţin ei. dar mergem pe buna credinţă. sunt acolo câteva capturi care chiar merită toată admiraţia. este irelevant câte mii de poze asemănătoare vei mai găsi. aici nu e vorba de originalitate. ci de calitatea unei imagini la prima mână. că eşti bolovan scorţos şi critic snob, asta e doar problema ta. şi începi să mă sperii. eu îţi arăt ceva, tu baţi câmpii aiurea.
NG: BA ESTE vorba de originalitate. intr-un portofoliu trebuie sa ai lucrari ORIGINALE nu niste copii facute mai bine. trebuie sa ai IDEEA.
NG: din 4 milioane de imagini, 0.05 la suta sunt fara fotoshop. a devenit cliseu, se gaseste in toate portofoliile.
CM: da, despre alea 0,05 la sută vorbesc. îmi place gândul că mai există şi aşa ceva. iar eu dacă îţi arăt asta, tu mă iei că nu-s originale. de parcă eu ţi le-am dat ca şi când aş fi descoperit sfintele moaşte.
NG: vrei sa caut si din ce an sunt? si sa vezi ca ne intoarcem la ce-am spus mai devreme? ca se gaseau in powepoint-uri acum 5 ani?
CM: dar eu nu vorbesc de idee, în paştele mă-sii!!! ci despre faptul că există şi imagini de o calitate foarte bună scoase la prima mână! PZD MĂ-SII DE TREABĂ!
NG: : )) de unde stii ca-s la prima mâna?
CM: nu ştiu, habar n-am. despre asta putem discuta. dacă tu zici că nu-s, eu chiar s-ar putea să te cred. da, e posibil să nu fie la prima mână!!!
urmează 3 secunde de pauză.
CM: băi, da eşti futere.
CM: mă duc până jos. vrei să-ţi iau ceva?
NG: cip? cauta originalitate in ce vrei sa faci. astea-s niste poze de-acum 5 ani care au reusit si dupa ce si-au dat drumul pe internet, au fost “furate” de diverse site-uri si imprastiate. s-au pierdut si autorii lor
NG: da, niste cafea
CM: oae, frăţiorul meu, te rog eu mult, nu mă chinui! te rog, te implor!
NG: ma? eu-s nervos tare cand vad site-uri d-astea cum fac trafic. site-uri cu poze FURATE. si etichetate aiurea. de parca asta conteaza la pozele alea, ca-s nephotoshopate
CM: DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! DAR ĂSTA E UN ALT SUBIECT!!!
NG: te iubesc!
NG: şi eu. pa.
ps 1. facem pariu că va intra să-mi explice din nou cum are el dreptate?
ps 2. n-o va face. doar pentru că nu vrea să-mi dea dreptate în ps 1.
ps 3. ps 2 e la derută. aşa că o va face.
şi un later edit premeditat: wa ye este cred cel mai bun prieten pe care nu l-am avut vreodată. suntem mai degrabă în limitele unei normale prietenii virtuale decât reale, deşi ne-am făcut ziua împreună în ultimii ani, deşi uneori ne mai vedem şi la câte-o bere. aşa zăbăuc cum e el, mi-e drag. iar dacă n-aţi apucat să accesaţi site-ul lui, aţi putea începe cu pagina asta. de fapt, chiar v-aş fi recunoscător dacă aţi face-o. daţi click şi o să înţelegeţi voi.

February 18th, 2010 at 01:31
deci,
oae: te iubesc.
oae: si eu, pa.
asta nu prea am inteles-o, restul fiind clar ca vazut prin ochelarii vostri, ai amindurora.
(asta cu ochelarii ramine inepuizabila pina nu se vor mai purta ochelari deloc)
February 18th, 2010 at 01:36
în afară de faptul că m-a sărutat pe gură acu vreo 3 ani – beat mangă fiind, cel puţin eu -, suntem ok, avem viaţa noastră şi direcţii foarte precise care nu se întâlnesc niciodată, dacă înţelegi ce vreau să spun, şi sunt sigur că înţelegi, că doar nu ne cunoaştem de azi, de mâine.
February 18th, 2010 at 01:44
d-aia-mi pare rău că n-am 2 (doă) puli, ca s-aveţi ce suge amîndoi.
că mie mi-ar ajunge niciuna.
nu mai fiţi prieteni cu forţa, bă.
ne futeţi creierii la toţi.
February 18th, 2010 at 02:06
ion creangă.
February 18th, 2010 at 10:22
deci wa ye voia neaparăt să arate că este deştept
iar tu voiai neapărat să ascunzi faptul că ai gusturi (la poze) mediocre şi neoriginale
eu asta am înţeles şi m-aş hazarda să susţin că am înţeles corect şi perfect. ceea ce nu am înţeles este acel CN. după cum am observat eu, discuţia se poartă între troa personaje: CM, NG şi CN.
întrebare: cine este CN? a) contele dracula; b) gheonoaia; c)hulk din filmu ăla cu bătaie
February 18th, 2010 at 10:26
între m şi n pe tastatură nu-i decât o aruncătură de tic nervos.
corectat.
February 18th, 2010 at 10:29
deci era contele dracula care a apărut, a produs nişte sânge, a dispărut şi a lăsat prăpăd în urma lui.
February 18th, 2010 at 10:32
şi tu zici că poza asta e mediocră, aşa-i? http://www.smashingapps.com/wp-content/uploads/2009/02/fish-eyes.jpg
February 18th, 2010 at 11:10
Din pacate WaYe a cam avut dreptate in tot ce-a zis.
Pentru tine, si exemplul cu pestii din ultimul comentariu, sa stii ca e suficient sa nominalizezi o singura poza proasta ca fiind buna ca sa demonstrezi ca nu ai o cultura vizuala prea dezvoltata. Asa ca poti sa mi-o explici pe asta: http://www.smashingapps.com/wp-content/uploads/2009/02/swans.jpg.
Iar Photoshop-ul a trecut cam prin toate, intr-o masura mai mare sau mai mica. Sursa pe care o citezi a facut o distinctie acolo, pe care daca o pastrai in discutie te mai scotea cumva. Ideea e ca dupa cativa ani buni de cunoscut comunitatea foto, mi-am dat seama ca cei care blameaza Photoshop-ul sunt cei care nu stiu sa il foloseasca. Ding bong.
Oricum, ideea cu pozele e ca trebuie sa transmita, cu Photoshop sau fara. Unele de acolo au potential ok sa fie folosite cu succes in anumite contexte, dar doar pentru mase, nu pentru un public educat. Pentru un public educat, alea sunt clisee toate, poze de PowerPoint-uri de acu` 5 ani.
February 18th, 2010 at 11:13
gizăs!
February 18th, 2010 at 11:39
dar să trecem peste şocuri şi să-ţi explic şi cum e cu poza aia. este un clişeu, într-adevăr. unul chiar nasol. aproape că e un kitsch. dar să presupunem că eşti cu aparatul pe un lac şi prinzi un cadru asemănător. ce faci, arunci poza în trash sau o publici? de fapt, nu ştiu despre tine, dar eu, aşa clişeistică cum e ea şi cu toată lipsa mea de cultură vizuală, aş publica-o şi m-aş şi mândri cu ea. ca om care face poze, nu e ţelul meu să prind o astfel de imagine, dar nici nu m-aş ruşina cu aşa ceva. de fapt, nu m-aş ruşina cu nici una dintre cele 23. da, ştiu, mediocrtatea-mi în cultura vizuală.
însă, ÎNSĂ! dacă 100 de oameni au să-mi scrie acelaşi mesaj, am să explic de fiecare dată că nu despre calitatea imaginilor era vorba aici!!! ci despre influenţa fotoşopului asupra lor. dacă rămâneai doar la partea cu “Photoshop-ul a trecut cam prin toate” m-ai fi făcut să-mi torn cenuşă pe cap. aşa, cu tot comentariul tău, faci doar parte din experimentul comunicării. altfel spus, să batem câmpii cu dreptatea în mână. welcome!
February 18th, 2010 at 12:56
foarte simplă toată faza:
CM a fost “impresionat” că sunt poze calitative fără fotoşop şi vroia să discute acest aspect cu NG
NG a înţeles pe dos
luaţi-vă o cartelă cosmote si o să vă înţelegeţi mai bine
February 18th, 2010 at 13:00
nu ar fi suficente nici măcar minute gratuite pe viaţă pentru a termina vreodată astfel de discuţii.
February 18th, 2010 at 13:05
Chiar ma intreb cum a iesit desaturarea aia selectiva direct din camera. Si intunecarea artificiala a fundalului (lebedelor din spate).
Intamplator, am facut ceva cadre cu lebede. Dar, nu intamplator, n-am publicat niciunul. Culmea e ca putea macar sa arate bine estetic. Si nu arata. Si nu e aproape un kitsch, e un kitsch in toata regula si eu nu mi-as fi publicat un asemenea cadru in alta parte decat pe un fail-blog, ca sa explic “cum nu”.
Daca imi zici ca nu e vorba de imagini bune si proaste, e vorba de to-photoshop or not-to-photoshop, in contextul in care o imagine proasta e o imagine proasta. Scopul scuza uneori mijloacele, dar lipsa scopului sau un rezultat prost nu e niciodata scuzat de nimic.
Restul e can-can.
February 18th, 2010 at 13:09
aşa să ne ajute dumnezeu!
February 18th, 2010 at 13:56
Atentie! Ciprian si Oae au facut acest scandal ca sa isi faca trafic pe bloguri.
Eu ma duc sa caut un bancomat…
February 18th, 2010 at 13:59
atenţie, trafic de influenţă pe bloguri!
şi credeam că iar ne anunţi că te duci la wc-u.
February 18th, 2010 at 15:23
cip, te-ai făcut de rahat.
)
uite, dacă tot te uiţi la poze pe net, măcar uită-te la unele mai faine: http://www.photography-now.net/ . multe au fost făcute chiar cu mult înainte de apariţia photoshop-ului. şi nici chicioase nu-s.
February 18th, 2010 at 15:24
mersi, cio. m-ai scos din rahat.
)
February 18th, 2010 at 15:32
ce te-ai fi făcut fără mine?
uite, mai am să-ţi arăt ceva la capitolul creativitate fără photoshop: http://www.davidknipper.com/famous_person/love.htm . până şi zgârieturile le-a făcut cu mâna lui. pe film.
February 18th, 2010 at 15:35
a fost o adevărată plăcere să revăd aceste imagini.
February 18th, 2010 at 15:53
February 18th, 2010 at 16:00
le ştiu, mă. şi site-ul de mai devreme. l-am devorat la vremea lui. şi încă încă o mai fac. şi mai sunt, dacă vrei facem schimb. ideea e că la astfel de imagini mă extaziez. alea de i le-am dat lui oe doar îmi plac. de ce-mi plac? nu ştiu, tind să cred că e de la o gravă lipsă de cultură vizuală.
February 18th, 2010 at 16:19
aşa e. ia pune tu mâna şi vezi nişte tablouri. mai multe, aşa, care au intrat în istoria artei şi-acolo au rămas.
February 18th, 2010 at 16:41
deşi eu mă gândesc să încep cu nişte picturi rupestre.
February 18th, 2010 at 16:55
io vreau la mălăieşti unde să îmi cânţi tu mie oamenii ştiu că ce-i normal ie bineeee.
discuţia de la acest post mi se pare o tâmpoşenie. nu înţeleg de ce te atacă fetele. adică ar putea spune că este incorectă alegerea ta şi să îţi explice şi de ce. dar mai întâi de toate el doresc să îţi spună că oae are dreptate şi că tu eşti o fiinţă îngrozitoare. şi nu au dreptate. fetele astea sunt prietene cu tine?
February 18th, 2010 at 16:57
cum, dar eu sunt un monstru!
pe la jumătatea lui aprilie e bine?
February 18th, 2010 at 17:07
câteodată eşti. asta nu înseamnă că tre să primeşti împunsături pline de venin plus comentarii superioaroatotştiutoare despre o chestie care se numeşte “artă fotografică” şi care, of, fir’ar, e o chestie atât de subiectivă.
e cam târziu. mijlocul lu martie nu îţi sună mai bine? aprilie e prea aproape de sesiune…
February 18th, 2010 at 17:22
plus că mă distrează asta cu o fotografie trebuie să transmită, domne. de parcă a face fotografie e egal cu un leşin mistic, cu voluntariatul într-o cămin de autişti, cu modificarea ireparabilă a universului, cel puţin etc. de parcă a face fotografie este unul dintre acele acte nobile care schimbă ceva în cei de jur, ajută omenirea să evolueze, influenţează destinul a milioane de oameni (deşi chiar şi schimbarea destinului unei furnici e de pus oricând la CV).
duomne, spui fotografie şi tre să te ia cu tremurat. când după părerea mea cele mai multe fotografii sunt nişte simple gesturi estetice. atâta sunt. nişte detalii. sunt curioasă cât de mult o să crească altarul închinat acestui simplu detaliu.
February 18th, 2010 at 17:22
voi vă certaţi pe poze în postu Paştelui, bă, nenorociţilor?
February 18th, 2010 at 17:25
auleu. bine că mi-ai adus aminte. din experienţa ta, cam câte mătănii crezi că ar trebui să fac ca să fiu absolvită şi absolventă?
February 18th, 2010 at 17:33
da!
February 18th, 2010 at 21:49
Da. Deci transp ma fura la raspunsuri. Iar hartia va fi fost albastra. Aipa.
February 18th, 2010 at 22:07
ce de oameni optimisti pe site-ul ast’
…ciprian si mai cum?
February 18th, 2010 at 22:15
“ăst’” ăla din care parte e moldovei e?
February 18th, 2010 at 22:15
pozitivi oameni, zic, ma balbai cu cuvinte asemanatoare. ma scuzati. ^_^
February 18th, 2010 at 22:22
e ciata in moldova, sa stii.
February 18th, 2010 at 23:07
o ciata di găligani sau s-o lăsat cu mâzgî pisti oraş?
February 18th, 2010 at 23:53
Numa pizdi aveti in cap bre.
February 18th, 2010 at 23:55
pardon?
February 19th, 2010 at 00:25
February 19th, 2010 at 00:50
noroc că s-a oprit la timp.
February 19th, 2010 at 12:02
aş dori să fiu anunţat pe viitor despre evoluţia unor asemenea situaţii.
February 19th, 2010 at 12:48
nu mai poate omul să pomenească ceva de dînsa că vă şi apucaţi să vă certaţi pe dumneaei,
cale de 43-6 comentarii! mai ho! v-a zis şi omul ăla că e post, uac-dă-fac!
February 19th, 2010 at 13:03
să nu neglijăm faptul că wa ye nu s-a exprimat. încă.
February 19th, 2010 at 22:50
vez’ de treabă. s-a exprimat de cel puţin patru ori.
şi pariez că mai vrea.
February 20th, 2010 at 00:09
plus că mă distrează asta cu o fotografie trebuie să transmită, domne. de parcă a face fotografie e egal cu un leşin mistic, cu voluntariatul într-o cămin de autişti, cu modificarea ireparabilă a universului, cel puţin etc. de parcă a face fotografie este unul dintre acele acte nobile care schimbă ceva în cei de jur, ajută omenirea să evolueze, influenţează destinul a milioane de oameni (deşi chiar şi schimbarea destinului unei furnici e de pus oricând la CV).
Veve, me love you
February 20th, 2010 at 02:05
da, a fost în formă.
February 20th, 2010 at 19:26
esti naiv, cip. scrie-le alora de pe site-ul ala misto si intreaba-i de unde au luat pozele si care-s autorii. crezi ca mai stiu?
da click aici si vezi cate site-uri sunt de genul asta, site-uri care fac trafic si bani datorita naivilor ca tine, care de multe ori pun botu’ la orice scrie pe internet.
http://www.google.ro/search?q=not+photoshopped+pictures&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:en-US:official&client=firefox-a
si NU, in continuare NU mi-ar placea sa am in portofoliu poze care au milioane de variatii postate pe internet.
incepe sa gandesti si tu mai artistic, in pana mea, daca vrei sa fii fotograf.
mi-a placut cum ti-a raspuns Ana.
February 20th, 2010 at 20:34
una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în ultima vreme a fost să mă retrag de pe orice forum foto ca user activ. o altă decizie bună este – acum mi-am dat seama – acest post. pentru că el îmi va aduce aminte mereu de ce am luat decizia de dinainte.
ştii, înainte de a avea o cultură vizuală îmi doresc să am cultura comunicării. n-o am. mi-ar plăcea, dar n-o am. dovadă postul ăsta. n-am ştiut a mă face înţeles cu ceea ce am vrut a spune de fapt. deşi am urlat cât am putut. dar pentru că m-am lansat în discuţia asta, am reuşit să descopăr nişte puncte de vedere uluitoare pentru mine. afirmaţii aberante, răutăţi senine şi, în general, un elitism hidos şi nejustificat. cam ceea ce se întâmplă pe orice forum foto din românia.
am spus la începutul acestui blog că fotografia este cea mai facilă dintre arte. e la limita dintre artă şi hobby. eu o trec la artă. dar facilitatea asta a făcut ca în ultimii ani să apară nişte mici dumnezei. mici, mulţi şi răi. ferească dumenezeu – ăla mare – să spui că îţi place o poză ca cele din linkul cu pricina. eşti mort. imediat desfiinţat, ţi se pune timbrul de limitat, lipsit de simţ estetic şi cultură vizuală. nu contează că explici că e doar o poză care-ţi place şi nu una care te extaziază. nu, eşti prost. adică naiv. nu meriţi să faci parte din lumea fotografilor. eşti văzut ca un intrus, ca un om care murdăreşte tagma asta atât de specială cu gusturile tale barbare. şi cine spune asta? criticii foto. cine sunt ei?
dar despre asta, în episodul viitor.
February 21st, 2010 at 14:08
Ana n-a făcut decât să vină cu un discurs pe care l-am mai auzit de milioane de ori. şi pe mine mă enervează oamenii ăştia care spun o poezie searbădă (şi nici măcar nu îşi dau seama că spun o poezie). dacă ana s-ar gândi un pic mai mult, s-ar detaşa puţin de discursurile specifice fotografilor şi ar ieşi un pic în afara corhortei de fotografi, atunci ar putea privi lucrurile din alt unghi (chiar din mai multe unghiuri diferite)…şi aş îndrăzni să spun că în momente din astea ai revelaţii. în momente din astea devii creativ şi îţi arăţi talentul(dacă îl ai).
nu zic că ciprian ar avea dreptate sau ceva. numai că discuţia era despre altceva: el a arătat o chestie unei persoane, iar persoanei nici măcar nu i-a păsat despre ce voia Ciprian să comunice, persoana a sărit direct la atac şi la demonstrarea superiorităţii sale.
p.s. cei care mă cunosc ştiu că am o relaţie tensionată cu ciprian:) de-a lungul timpului, l-am luat la şuturi de i-a ieşit şi pe nas. de data asta, însă, are dreptate. şi chiar dacă îi plac fotografiile pe care ni le-a arătat, este dreptul lui să se exprime. plus că dacă mai posta ceva cu pisica aia şi cu ce mai găteşte el, chiar că n-aş mai fi intrat la el pe blog până la anu, cel puţin:)
February 21st, 2010 at 16:42
tocmai i-am tăiat unghiile acelei pisici, operaţiune – în premieră – în urma căreia solicit mai mult respect.
February 21st, 2010 at 18:37
Veve? citeste mai atenta, te rog.
Ciprian Muntele: http://ow.ly/16zjM
Nimigean Constantin: astea-s d-alea de powerpoint de-acum 5 ani
NG: faine oricum
CM: ai vrea tu să ai aşa ceva în portofoliu
NG: deloc. intra pe internet si ai sa vezi ca-s mii de poze asa. de ce as pune in portofoliu ceva neoriginal?
CM: dă-mi şi mie adresa la internet ăsta
in primul rand Ciprian a sarit prea repede sa-si dea cu parerea despre ce as vrea EU sa am in portofoliu. de la asta a pornit discutia din punctul MEU de vedere. Ciprian m-a decalificat din start. A fost un fel de “esti fraier daca nu-ti plac pozele alea”. asa am interpretat eu.
apoi am vrut sa-i demonstrez ca aia nu-i fotografie, plecand de la ipoteza ca acum cateva luni am stat de vorba cu domnul Cip si-am stabilit sa punem mai mult suflet cand facem poze si sa ne concentram mai mult in asta. eu nu prea am reusit caci am stat mai mult cu blogu’, iar el daca-mi da exemple d-astea… na… tind sa cred ca nu-i pe calea cea buna.
February 21st, 2010 at 20:14
hai să ne imaginăm că
portofoliul tău este atât de slab încât pozele astea pe care tu le numeşti mediocre ar putea părea geniale faţă de ale tale.
te-ai gândit că de fapt asta am vrut să spun? dar stai liniştit, nu la asta m-am referit. cum spuneam, doar ne imaginăm. dintr-un motiv foarte simplu. eu nu-ţi ştiu portofoliul. doar că. şi nu numai.
February 21st, 2010 at 20:52
imaginează-ţi că-mi dai un link cu o piesă de la travka. sau ţapinarii. (formaţii pe care eu le consider îngrozitor de proaste. EU! asta nu înseamnă că or fi. asta consider eu. repet, EU!). şi în care îmi atragi atenţia asupra unui detaliu. nu ştiu, că basistul cântă la o ghidară cu 17 corzi. iar drept răspuns încep să-ţi explic cum e cu kultura muzicală. şi cât eşti tu de afon în muzică de îţi place aşa ceva. wtf?! ce treabă are una cu alta?!
şi exact asta aţi făcut voi. aţi început să faceţi aprecieri calitative şi, cel mai grav, absolute, pe baza unui singur link.
sincer, cred că problema nu e lipsa mea de cultură vizuală. problema e la voi cu lipsa voastră de cultură a percepţiei. chestii de psihologie. bleah. urât.
în fine, să ştii că pot duce postul ăsta şi până la 200 de mesaje. o ţinem langa aşa până la vară. dar după ce-mi vei răspunde, pentru că, na, va trebui să ai ultimul cuvânt pentru a mă pune din nou la punct, n-ai vrea să ne oprim? hai, poate ieşim şi la pozat într-o zi. şi continumăm atunci, la un ceai.
February 21st, 2010 at 22:53
portofoliul meu este aici. http://www.oitzarisme.ro/portfolio/
nu am numit acele poze mediocre. am zis ca-s atat de multe la fel pe internet, incat m-am saturat de ele.
imi imaginez ca-ti dau sa asculti travka si-ti spun de basistu’ ala iar tu zici ca nu-ti place… eu nu continui sa-ti spun ca ai vrea tu sa canti ca aia.
)
ne oprim. mai zi tu ceva iar eu ma abtin.
February 21st, 2010 at 23:44
@oe: nu am numit acele poze mediocre.
opaaaaa!… interesant.
February 22nd, 2010 at 09:54
ce discutie si ce comentarii de o naivitate imbecila.
muntele a explicat clar o chestie, zapacitii ii dau inainte cu punctul lor de vedere off-topic
aceasta mica indiscretie a muntelui imi confirma inca o data ca nu m-am inselat asupra lu oaie.
oaie keep up the good work
February 22nd, 2010 at 10:23
pupa-i-ar mama de băeţi cuminţi şi simpatici. mie nu îmi plac comentariile astea pe bloguri. generează atâta energie negativă….nu aş suporta să am asemenea comentarii la mine pe blog sau sa fiu activă pe forumuri unde sunt astfel de discuţii.
mă rog, mua.
mua mua mua
February 22nd, 2010 at 11:48
Aoleu, daca a inceput sa-si dea si Rholes* cu parerea, ma retrag.
O zi placuta sa aveti!
*Ciprian este Rholes, nu?
February 22nd, 2010 at 11:59
eu sigur nu-s.
February 23rd, 2010 at 04:08
daca incerci sa ii arati cainelui luna, el va vedea doar degetul tau.
iar voi faceti schimb de roluri.